• Zalau, Salaj
  • contact@bcm2021.ro
  • Luni - Vineri : 8:00 AM – 17:45 PM

General Data Protection Regulation, Regulamentul privind protecţia datelor personale, a fost adoptat de Parlamentul European la data de 27 aprilie 2016 sub nr. 679 şi reprezintă cea mai importantă decizie luată în Uniunea Europeană în ultimii 20 de ani privind protecţia vieţii private a cetăţenilor europeni concomitent cu garantarea liberei circulații a datelor cu caracter personal pe teritoriul UE.

 

Datorită complexităţii regulilor care vor trebui implementate de către instituţiile şi companiile care prelucrează date personale ale cetăţenilor UE, a fost acordat un termen de doi ani, până la intrarea în vigoare a acestui Regulament. Astfel, începând cu 25 mai 2018, toate instituţiile şi companiile private care deţin orice fel de date personale ale cetăţenilor UE, trebuie să respecte prevederile Regulamentului.

 

În plus, pentru operatorii de date cu caracter personal sau persoanele împuternicite de aceștia care au sediul în România, Legea 190 din 18.07.2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului, instituie obligații suplimentare privind prelucrarea anumitor tipuri de date sau situații considerate speciale.

 

Legea a fost publicată în M.Of. nr. 651 din 26 iulie 2018, cu termen de intrare în vigoare în 5 zile de la data publicării: 31.07.2018.

 

 

DPO externalizat

Consultanță GDPR

Majoritatea organizațiilor intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 din cauza faptului că prelucrează date cu caracter personal sub o formă sau alta. Organizațiile trebuie să colaboreze cu specialiști pentru a procesa datele cu caracter personal ale persoanelor vizate în conformitate cu ultimele reglementări din domeniul protecției datelor cu caracter personal.

 

Atunci când companiile prelucrează date cu caracter personal ale persoanelor vizate trebuie să respecte prevederile și normele Regulamentului (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.